luni, 21 decembrie 2015

Haina îl face pe om, sau...?

Timp de aproape 18 ani am îmbrăţişat costumul corporatist precum militarii de carieră uniformele...Uneori aveam costume noi, alteori mai ponosite...dar mereu eram mândru de uniforma corporatistă, precum pionierii de cravata lor. Că am pomenit de cravate...ca orice corporatist zelos, aveam un dulap dedicat special acestor accesorii...:-)
De fapt, ţinuta corporatistă este un subiect aparte in "conştiinţa" consultanţilor financiari, de această simbioză ("omul si costumul său") depinzând, intr-o oarecare măsură, preaslăvitul succes in vânzări.
Fiind imbrăcat zi si noapte in costum :-), eram salutat mai mereu de vecini cu nefirescul "Să trăiţi!"...ca să nu mai vorbesc de atitudinea binevoitoare a functionarilor, casierelor, taximetristilor...atunci când  ne intersectam!

Iată insă că in ultimul timp, după ce am renunţat de ceva vreme la costum, m-am lovit abrupt de două declaraţii tranşante, cu privire la ţinuta business a consultantilor financiari:
Unul dintre prieteni mi-a spus:
"Gulerele albe? Nişte şnapani obligaţi de multinaţionale să se împopoţoneze  in costume, doar ca să ne ia mai uşor banii !"
Un alt prieten mi-a povestit că un bătrân evreu i-a zis, cu mulţi ani in urmă:
"Dacă vezi un om îmbrăcat in costum, care e nerăbdător să-ţi întindă o carte de vizită...fii sigur că e mort de foame!"


Cu certitudine ne este familiar proverbul românesc: "Haina-l face pe om!"...si nu putem să nu recunoaştem importanţa unei ţinute adecvate situaţiei, evenimentului, sau jobului...Adică o ţinută "in traning si in pantofi cu toc" (slabiciunea lu' Mihai Mărgineanu ) la o nuntă, cu siguranţă nu ar "da bine" :-).

Am văzut însă şi oameni răsunători (mai degrabă...zdrăngănitori) ai multinaţionalelor care, pentru a părea cât mai populari, se "profil-ează" pe facebook cu blugii rupţi, cu peruci naţionale, alegând ca decor poteci si uliţe mioritice, etc...Vorbesc despre persoane tatuate cu spiritul "vulpii", pregătite sa păcăleasca si să tragă un folos nu numai de pe urma ursului...ci de pe urma a orice mişcă pe pământ!


Mai presus de haine şi aşa zisele reguli vestimentare, mai presus de stilul, eleganţa si preţul lor, sunt convins că este omul sau...neomul care îmbracă aceste haine...
Nu-i aşa, cumătră vulpe? :-)


Rămânem aproape, în blugi sau în costum...doar oameni să fim!
MM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu