“Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam
ca un copil. Când am devenit matur, m-am lăsat de cele copilăreşti.” (Ap. Pavel, catre corinteni)
Adevarat…odata cu trecerea timpului, procesul de maturizare este
firesc…
Intrebarea este: devenim oameni mai buni, odata cu trecerea
timpului? Am putea s-o facem?
Un prieten nepretuit, imi
spunea zilele trecute: “Marius, cand eram mai tanar eram un om mai bun. Dar
comportamentul celor din jurul meu m-au facut sa fiu mult mai atent, mai prevazator,
mai neincrezator si mai putin darnic. Cand eram darnic, cei din anturajul meu
abuzau de aceasta calitate a mea si o foloseau pentru propriile avantaje!”
Da, cred ca fiecare dintre noi am fost, la un moment dat, dezamagiti
de cei din jurul nostru.
Lupta cea mare insa, cel putin in ce ma priveste, a fost atunci cand
am simtit ca eu insumi dezamagesc.
Fie pe altii, fie pe mine insumi! Ca mi-am calcat in picioare
valorile, principiile, credinta…facand compromisuri!
De aici deriva o alta fateta a framantarilor mele: atitudinea pe care trebuie s-o am in fata
actelor de nedreptate.
Nu doar o data, m-am simtit vinovat pentru ca nu am intervenit,
cand, unde si cum trebuia!
Ciudat este ca un sentiment ingrozitor si o presiune nespus de mare,
le-am simtit si cand am intervenit in favoarea adevarului.
Adica deseori, cei carora le dezvaluiam nedreptatile, faceau tot
posibilul sa-mi demonstreze contrariul, sa ma intimideze, sa ma ameninte…astfel
incat, in cele din urma, aveam parca un regret mai mare ca le-am spus aceste
lucruri…Groaznic sentiment!
Intotdeauna am iubit filmele in care triumfa adevarul, dreptatea…aceasta
neinsemnand neaparat ca cineva trebuia sa se razbune.
Fara indoiala, nu putem uita un film precum “Contele de Monte Cristo”,
sau filmele in care, actorii de top, ne incanta in drame si thriller-uri cu happy
end. Succesul filmelor cu eroi gen Superman, Spiderman, Batman s.a.m.d…vin tot
din nevoia fireasca a omului pentru dreptate si adevar. De ce fireasca? Pentru ca
astfel a fost omul creat de Dumnezeu, dupa "chipul si asemanarea sa", fiind
inzestrat, printre altele, cu patru calitati uriase:iubire, putere, intelepciune si dreptate!
Am lansat acest blog nu doar pentru a ne ajuta sa devenim oameni mai buni, mai responsabili, ci si mai curajosi, alaturandu-ne pasnic si cautand solutiile legale in lupta impotriva nedreptatilor
si abuzurilor.
Desigur insa, nu toate problemele au rezolvari care sa ne stea la indemana!
Mai important decat curajul trebuie sa fie increderea! Increderea ca Dumnezeu are capacitatea deplina de a alina oricui durerea, de a compensa
suferintele si, in acelasi timp, de a face dreptate, in armonie cu cele 4
calitati enumerate mai sus.
Voi presara insa acest blog si cu lucruri nostime…caci imi place sa fiu
vesel, entuziast, optimist si sa ii binedispun si pe altii deopotriva!
Asadar, lansez o prima intrebare:
concurenţa, ne poate impinge la atitudini si fapte care sa insemne
nedreptate in raport cu semenii nostri?
MM
hm ... depinde ce intelegi prin concurenta. Eu cred ca in relatiile inter-umane nu ar trebui sa existe concurenta...
RăspundețiȘtergereAsa gandesc si eu!
ȘtergereIn general, concurenta se dovedeste a fi exact opusul colaborarii!
Goana dupa trofee, lauri, glorie si bani, ii conduc deseori pe oameni catre actiuni gresite.
Ma uit la "celebrul" Lance Armstrong...7 trofee Turul Frantei castigate fraudulos...Lance nu a rezistat si a cedat ispitei de a concura incorect!
Ne putem intreba...de ce?!
Rutierul american Tyler Hamilton, fost coleg de echipa cu Lance, ne spune: "Regula de aur a lui Lance era: orice ai face, ceilalţi nenorociţi vor face mai rău"!
Dar nu trebuie sa fii Lance Armstrong ca sa fii un competitor incorect.
Am lucrat aproape 18 ani in cadrul unei companii in care era promovat, pe orice cale, spiritul competitiv. Deseori, targetele ridicate si sistemul de remunerare ii "impingeau" pe consultanti catre practici gresite, astfel ca an de an erau inregistrate tot felul de intamplari si evenimente care scoteau la suprafata "slabiciunile consultantilor".
Nu am nicio indoiala ca, in orice multinationala, este promovat un spirit concurential agresiv...care pare a avea cele mai bune intentii..."drumul spre iad este pavat cu intenţii bune" (Jonathan Kent)
Problema este ca...asemenea lui Lance Armstrong...oamenii isi pierd echilibrul...
Cea mai frumoasa competitie e cea cu tine insuti!
RăspundețiȘtergereAcelasi punct de vedere il stabileste si Biblia...Pavel scrie:
Ștergere"Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur. Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi. " (Ep catre Galateni)
Adevarat ca avem deseori tendinta de a ne compara cu altii...dar de cele mai multe ori, asa cum scriam si mai sus, cei din jurul nostru ne alimenteaza, prin tot felul de mijloace, aceasta slabiciune!
Dar da...cea mai frumoasa competitie e cea cu tine insuti!!!