Voltaire, a scris in 1759 o capodopera, "Candidul sau Optimistul", ironizând concepția lansată de un alt mare filosof al vremii, Leibniz: “toate sunt cum nu se poate mai bine, trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile”
Cartea este absolut geniala, poate fi lecturata cu usurinta intr-o singură zi, iar de personajul principal, Candide, te îndrăgostești dupa prima pagină citită!
Cartea este foarte actuala si m-am oprit la ea pentru că, și "astăzi", am revăzut aceeași atitudine de spălare a creierelor: politicienii ne spun să fim optimiști, managerii corporațiilor la fel!
Cu toate problemele întâmpinate, cu toate greutățile și îngrijorările justificate, cu toate că lucrurile merg din rău în mai rău...suntem îndemnați sa fim...optimiști!
Un amic din SUA îmi spunea că, acea atitudine de optimism artificial încurajată cu precadere în ultimele decenii în State, prin intermediul unor vorbitori carismatici si a tot felul de cărți, cum că "oricine poate deveni orice-și dorește", "dacă vrei, poți", "trimite gândul în univers și el îți va răspunde" (vezi cartea "The Secret"), a creat o serie de foarte mari probleme ulterioare (depresii și chiar de sinucideri!), căci oamenii au experimentat, pe propria piele, dureroasa realitate a neîmplinirilor, a iluziilor spulberate de realitățile crude ale vieții!
Intr-o multinațională lider de piață, am experimentat aceleași crude experimente pe oameni; cu toate că an de an lucrurile s-au înrăutățit, bonusurile au devenit mai greu accesibile, unele s-au micșorat sau au dispărut efectiv, cu toate ca birocrația depășea orice imaginție, cu toate că mapele înmânate clienților au devenit an de an mai anemice si de o calitate inferioară (probabil din grijă față de...pădure, sîc!), dar noi risipeam in birouri tone de hîrtie pt a justifica burtieristic (vine de la "burtă"...adica activitate falsa, umflată!) activitatea...cu toate acestea zilnic ni se spălau creierele că lucrurile merg tot mai bine, că suntem tot mai puternici, ca cine pleacă la concurență va ajunge rău, că la sfârșitul anului vom avea mai mulți bani în conturi...etc...
Mi-amintesc de-un banc strașnic în acest sens:
"Cică un angajat nu-și mai lua ochii de la mașina CEO-ului său...un VW ultimul tip (fara nocse, sîc!). Acesta însă îl zărește, se apropie de el și ii spune:
- Iți place mașina mea?
- Daaaa! Cum să nu-mi placă, e mașina mea favorită!
- Eh voinice...uite ce pot eu să-ți promit: dacă vei munci câte 12 ore/zi, renunți la cititul blogurilor si facebookului in timpul programului, renunți la vacanța aia lungă de 5 zile/an, și daca macar 3 weekenduri din 4 lucrezi susținut...ehehe voinice...la anul o sa am o mașina și mai grozavă ca asta!"
Cam așa stau lucrurile...comic, sau trist, dar adevărat!
Concluzia pe care o trag eroii principali ai "Candid"-ul la sfârșitul cărții, tot ironică (sau nu?!) este:
"Să muncim fără să ne mai gândim[...]; acesta este singurul mijloc de-a face suportabilă viața.
Toți încuviințară acest plan lăudabil!"
Aș încheia tot cu Voltaire, de data aceasta cu o serioasa constatare:
"Munca ne scapă de trei mari rele: plictiseala, viciul și nevoia!"
Ramânem aproape...harnici și fără să ne gândim prea mult :-)
MM
Referință: Cartea poate fi lecturata online de pe site-ul:
http://www.scribd.com/doc/103783547/Voltaire-Candid-Sau-Optimismul#scribd
DA, ESTE CEVA ŞI DIN CEEA CE SPUNE VOLTAIRE.
RăspundețiȘtergereDA, ESTE CEVA ŞI DIN CEEA CE SPUNE VOLTAIRE.
RăspundețiȘtergere